ceea ce ar însemna ca președintele Mihai Fercală să împartă pentru prima dată puterea cu altcineva după 20 de ani în care a condus cu mână de fier SIF Transilvania.
Constructorul austriac Strabag a demarat lucrările la drumul de legătură de 19 km dintre centura Oradea și autostrada Transilvania, proiect de aproximativ 545 mil. lei (peste 110 mil
strategică pentru țară, iar în prezent România trebuie să găsească soluții pentru a mobiliza investiții, pentru a profita de oportunități, a susținut Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania
, care administrează mai multe hoteluri din țară, a vândut complexul Fântânele, de pe malul lacului Beliș, județul Cluj, în schimbul sumei de 5 milioane euro, către compania Transilvania
BT Mic, companie a Băncii Transilvania orientată spre finanțarea afacerilor mici, a acordat în ultimii doi ani și jumătate finanțări către 10.000 de firme, cu o valoare medie a creditului
săi în raport cu autoritatea pieței de capital, parlamentul, guvernul și alte instituții care pot influența activitatea bursieră, a intrat în consiliul de administrație al SIF Transilvania