și un credit bancar sindicalizat în valoare de 325 mil. euro, aranjat de Raiffeisen Bank, având finanțatori Raiffeisen Bank cu 200 mil. euro și BCR cu 125 mil. euro.
BRD SocGen (simbol bursier - BRD), a treia cea mai mare instituție de credit locală după active, a înregistrat în primele nouă luni ale anului venituri nete bancare de 2,39 miliarde
Băncile din România, prin Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), au reacționat vineri față de acuzațiile ministrului de finanțe și ale
CEC Bank, instituție de credit deținută de stat, a fost dealer primar până la sfârșitul anului 2013, iar în prezent banca este activă pe piața secundară și analizează încă de la sfârșitul
Adăugând portofoliul de credite de consum înregistrat pe UniCredit Consume Financing IFN, italienii s-ar situa pe locul al șaselea și la creditarea de retail.
FNGCIMM SA-IFN acordă garanții în numele și în contul statului, în procent de până la 90% din valoarea finanțarii, toate costurile de finanțare fiind acoperite din schema de ajutor