puține emisii posibil, prin achiziționarea a 20 de camioane noi Euro-6 și o investiție de cinci milioane de euro“, subliniază Tamer Sen, directorul general al Hoedlmayr-Lazar Romania SRL
În 2022, Killer SRL a avut o cifră de afaceri de 102,7 milioane de lei, în creștere cu aproape 10% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe.
Pe de altă parte, compania de telefonie mobilă a mărit la jumătatea lunii aprilie cu 8,8 milioane de lei (aproximativ 2 mil. euro) capitalul social al Vodafone România M-Payments SRL
Austriecii sunt prezenți în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.
Grupul german a înființat la începutul lunii august 2013 o nouă companie pe care o deține integral, Deutsche Telekom Business Services SRL, cu un capital social de 3 milioane de euro
Locic, care s-a predat luni seară, era administratorul SC Locic Imobiliare SRL, iar Cășuneanu asociat la SC PA&CO Internațional SRL Bacău, companie celebră pentru afacerile de zeci