Din producție și distribuție, către retail. De ce pariază L’Oréal, Alexandrion și Farmec pe retailul propriu, de nișă?
Ele își cresc astfel notorietatea propriilor mărci și reușesc totodată să își fidelizeze consumatorii.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Ele își cresc astfel notorietatea propriilor mărci și reușesc totodată să își fidelizeze consumatorii.
Programele de Executive MBA au devenit pentru managerii din România un pas firesc de dezvoltare profesională, ele funcționează ca un accelerator de carieră, oferind liderilor o schimbare
Salariiile în economie au crescut în 2017, pe medie, cu 16,4%, cel mai înalt ritm de creștere din 2008 încoace, iar tensiunile de pe piața muncii arată că ele vor continua să crească
Acesta este folosit în diverse formule pentru a compara țările între ele și prezentul cu trecutul din punctul de vedere al evoluției economice și al prosperității.
Avuția financiară netă a românilor a crescut în ultimii ani, însă rămâne la un nivel de doar 21% din PIB, cea mai scăzută pondere din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), potrivit
Iluminatul public din România este format în prezent din circa 2 milioane de becuri, doar 2% din sistemele instalate fiind conectate, adică permit un schimb de date în timp real între ele
Si raspundeam: “Simplu, sunt speriati de ceea ce s-a intamplat cu ele. S-au transformat in “sisteme incontrolabile”…
Preocuparea pentru sustenabilitate este din ce în ce mai mare în rândul băncilor și al companiilor mari din România, iar unele dintre ele lucrează la implementarea unor noi poziții
Preocuparea pentru sustenabilitate este din ce în ce mai mare în rândul băncilor și al companiilor mari din România, iar unele dintre ele lucrează la implementarea unor noi poziții,
Românii sperau că anul acesta va însemna începutul unei ere mai bune, după doi ani de pandemie globală