Absolvenți ai Academiei de Studii Economice din București, dar și de Politehnică, câțiva în aceeași funcție de la înființarea sistemului de pensii private în România din 2008...
Programul Prima casă lansat în 2009, redenumit O familie, o casă într-un proiect aprobat în primăvară, devine Noua casă, și vine cu noi modificări determinate și de implicațiile
Guvernul a publicat astăzi în Monitorul Oficial ordonanța de urgență prin care se vor acorda fonduri în valoare totală de 1 miliard de euro persoanelor fizice autorizate și IMM-uri...
Indiferent de cât de dăunătoare a fost până acum scandalul spălării de bani pentru cele trei țări baltice, lucrurile ar putea deveni și mai serioase, scrie Financial Times.
Bancherii au câștigat în medie un venit lunar net de 6.105 lei în luna mai din 2019, dublu față de salariul mediu pe economie înregistrat în aceeași perioadă, arată datele Institut...
Barclays este unul dintre primii mari câștigători ai dezastrului cu care se confruntă în present gigantul bancar german Deutsche Bank. Potrivit CNBC, banca britanică condusă de fos...
Consiliul European a adoptat săptămâna trecută o directivă de stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de altă natură pentru prevenirea, depi...
Creditele avansează în continuare cu viteză mai mică decât depozitele, iar raportul credite/depozite a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, sub 74%, însă deși au re...