Firma de avocatură Dentons, prezentă în circa 50 de țări, îl va avea în echipa sa de la 1 octombrie pe Doru Postelnicu, care revine astfel ca membru al grupului de finanțe-bănci după
Dacian Cioloș a scris sâmbătă pe pagina sa de Facebook că este nevoie de o dinamică a capitalului românesc, cel construit pe „onestitate“, „predictabilitate“ și „viziune“, și nu pe
Intenția președintelui Klaus Iohannis de a face din Germania un aliat economic și mai puternic al României a fost întărită ieri de prezența sa la Berlin unde șeful statului a subliniat
Intenția președintelui Klaus Iohannis de a face din Germania un aliat economic și mai puternic al României a fost întărită ieri de prezența sa la Berlin, unde șeful statului a subliniat
Reformele începute în 2016 sunt benefice pentru economie și societate, astfel că ar fi de așteptat ca guvernul Grindeanu să le continue, a declarat ieri Dacian Cioloș, la ultima sa
un nivel al pierderilor de peste un miliard de lei, într-un top al rezultatelor negative în care podiumul este completat de Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA
Administratorul special al Astra Asigurări KPMG Advisory a admis solicitarea acționarilor semnificativi The Nova Group Investments România SA și Epsilon Estate Provider SRL de a completa
Compania Națională Romarm SA, principalul producător și exportator direct de produse militare din România, se luptă cu o avalanșă de comenzi, în principal muniție și arme pentru infanterie
Banca centrală a Ungariei se îndepărtează de misiunea sa principală prevăzută în statut, țintirea unei inflații de 3% pe termen mediu, și își orientează eforturile către susținerea