și proiectelor care vor avea nevoie să fie implementate – care vor fi finanțate atât din bani europeni, cât și bani privați, a spus Irinel Gheorghe, acționar majoritar și CEO al SIPEX
Ieri, în ultima parte a ședinței de tranzacționare de la Bursa de Valori, acțiunile producătorului de componente auto Compa Sibiu (CMP) se apreciau cu 4% după ce CEO-ul Dan Băiașu a
procesului de listare a Hidroelectrica la Bursa de la București numără Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH și Morgan Stanley Europe SE, cele patru companii
Softbinator Technologies (simbol bursier CODE), companie românească de dezvoltare software, specializată în designul, dezvoltarea și lansarea pe piață de produse inovatoare, anunță
Suntem într-o poziție foarte puternică. și numeroase companii vin în Statele Unite. Un lucru foarte frumos de urmărit!“, a declarat Donald Trump prin Twitter.
Departamentul american de stat a transmis recent companiilor europene despre care bănuiește că ajută la construirea gazoductului rusesc Nord Stream 2 că riscă sancțiuni în condiții...
În acest caz, clienții pot împrumuta până la 85% din valoarea locuinței cu dobândă variabilă atractivă de IRCC Ă 2,80% p.a (standard) sau IRCC Ă 2,30% p.a.