„În funcție de acest aspect, dar și de recomandările reprezentanților JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European RegionS – Asistență Comună pentru Susținerea Proiectelor
Pe lângă sălile de evenimente din clădiri ca Palatul Parlamentului, Sala Palatului sau Sala Polivalentă, care au însă nevoie de investiții în modernizare, Bucureștiul mai dispune de
Inițial, Mate Andras a spus, după ședința de grup a UDMR, că va merge la sala de plen a Camerei, dar la scurt timp a precizat că deputații UDMR au primit mandat să nu participe.
Cel mai probabil în luna decembrie primim câteva sute de milioane de euro din programul POSDRU”, a spus, miercuri, premierul Victor Ponta, la Parlament, înainte de a intra în sala
Aproximativ 20 de jurnaliști de la cele mai importante publicații din Timișoara au decis să părăsească, marți, sala din sediul primăriei în care Nicolae Robu susținea conferința de
renumele școlii și posibilitatea de a cunoaște eventualii parteneri de afaceri, iar faptul că toate dimensiunile din analiză au obținut note de peste 4 (evaluarea s-a făcut pe o scală
Acesta va merge cu documentul la farmacie, acolo unde farmaciștii vor scana codul de bare și vor putea valida în sistemul electronic eliberarea medicamentelor.