Compania Rompetrol Well Services (simbol bursier PTR), divizia de servicii petroliere a Rompetrol, l-a numit pe Batyrzhan Tergeussizov în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație
industria de outsourcing au depășit perioada de stagnare din primele luni ale pandemiei de COVID-19 și au reînceput să angajeze, spune Ciprian Dan, președintele Asociației Business Services
Cheltuielile efectuate la nivel mondial pentru produsele și serviciile IT vor ajunge în 2023 la 4,5 trilioane dolari, în creștere cu 2,4% față de 2022, conform ultimei prognoze a Gartner
Autonom Services, furnizor integrat de servicii de mobilitate controlat de frații Marius și Dan Ștefan, a încheiat un contract cu BRD – Groupe Societe Generale în calitate de intermediar
Germania nu va face anul viitor datorii noi, o premieră în ultima jumătate de secol, în timp ce șefii de state și de guverne prezenți la summitul UE de săptămâna trecută au convenit
Până la sfârșitul acestui an China va depăși Statele Unite și va deveni cea mai mare economie a lumii, punând astfel capăt unei „supremații“ de peste un secol a americanilor, potrivit
condițiile în care supraproducția internă de energie și-a găsit un debușeu în statele vecine cu deficit, în special Serbia, stat lovit în luna mai de cele mai grave inundații din ultimul secol