Totuși, piața ar mai putea asista la o testare a pragului de 30.000 de puncte pe indicele BET, consideră Alexandru Angelo, investitor pe piața de capital, invitat la emisiunea ZF Deschiderea
Nu spun asta din elitism sau să-mi apăr poziția; trebuie să sprijinim capitalul local, inclusiv capitalul financiar plasat de micii investitori, care nu ar trebui pedepsiți, ci sprijiniți
Moroianu crede că statul mai are puține companii de listat, însă o vânzare de 5-10% din Hidroelectrica ar trebui însoțită de o majorare de capital, ca banii să ajungă în companie.
Infinity Capital Investments (INFINITY), fosta SIF Oltenia, avea la 30 septembrie un activ net de 4.994 mil. lei (933 mil. euro), cu 14,3% peste finalul lui 2025, și a cumpărat în trimestrul
Mii de containere supraterane sau îngropate au împânzit în ultimii ani sectorul 3 al Capitalei, însă în spatele unor containere noi și frumos colorate, pentru care primăria a întocmit
Polisano Cuza Vodă, situată în apropiere de Piața Unirii din Capitală și una dintre cele două policlinici pe care grupul Polisano le deține în Capitală, ar urma să fie închisă, potrivit
Firma AGI RRE Poseidon, o subsidiară a grupului elen Alpha Bank, a preluat în primăvara anului trecut controlul ansamblului rezidențial Doamna Ghica Plaza din cartierul bucureștean