♦ De la simboluri ale industriei în vremurile bune, cu ecosisteme întregi în spate, astăzi atât Liberty Galați cât și Damen Mangalia îngroașă linia companiilor aflate în proceduri
Potrivit ministrului sănătății, Zsolt Hegedus, renunțarea la această taxă pe vânzări ar scoate șapte miliarde de forinți (19,3 milioane euro) din bugetul statului.
Rețelele Inmedio și Relay permit plasarea unei expediții, în unele zone chiar până la orele 23.00, șapte zile, a declarat Adrian Mihai, acționar FAN Courier.
.
“Faptul că sunt împlicat în activitatea instituției de aproape șapte ani îmi dă încrederea că împreună cu echipa APDRP vom reuși să îndeplinim toate obiectivele instituționale
El preia din martie 2014 atribuțiile lui Dan Timotin, care a fost promovat în funcția de commercial finance director în cadrul grupului Coca-Cola HBC din Grecia, cu afaceri de șapte
investițiilor și vânzărilor de retail în octombrie, susțin așteptările privind o recuperare ușoară a economiei Chinei în ultimul trimestru al anului, după ce creșterea a încetinit șapte
El a afirmat că, exceptând 2011, în fiecare din ultimii ani în România nu s-au lucrat mai mult de șapte milioane de hectare din totalul de nouă milioane de hectare de teren arabil.
Procesul prin care o agenție de colectare a creanțelor poate recupera datoriile de la debitor poate dura între patru și șapte ani, potrivit reprezentantei Debt Collection Agency.
Porsche 718 Boxster GTS, fratele cabrio al modelului Cayman GTS, este o sportivă de 365 CP, cu motor poziționat central și tracțiune spate, care se remarcă prin agilitate și comportament