Compania locală RINF Outsourcing Solutions, specializată în dezvoltare de software, consultanță și BPO, controlată de antreprenorii români Constantin Iftime (38 de ani) și Victor
și în România unde aproximativ un milion de utilizatori accesează Facebook de pe un asemenea dispozitiv, a declarat Alessandro Petrilli, CEEMEA Client Partner, Global Marketing Solutions
Paul Orzeske, președintele Honeywell Building Solutions, divizie a gigantului industrial american care aduce anual circa 10% din rulajul total de afaceri, spune că există o legătură
multe bănci digitalizate în România, dar 68% spun că ar avea mai multă încredere în aceste platforme dacă s-ar afla sub umbrela unei bănci tradiționale, conform unui studiu iSense Solutions
Adama Agricultural Solutions, unul dintre cei mai importanți comercianți locali de materii prime agricole destinate protejării recoltei, cum ar fi ierbicide, pesticide sau fungicide
OMV Petrom Global Solutions, o companie înființată la jumătatea lui 2014 de gigantul austriac OMV pentru a prelua o parte din activitățile de suport ale OMV și Petrom, a înregistrat
Gheorghe Țucu, fondator și managing partner al Valeg Creative Solutions, se așteaptă ca în următorii 3-5 ani, toate casele din România să fie dotate cu panouri fotovoltaice hibride
Holcim (producător de ciment), Antibiotice (producător de medicamente), 595 Solutions (componente metalice) și Trutzi (producător de fier forjat) au primit în acest an aprobarea de