Access Workspace România, divizia timișoreană a grupului britanic de software The Access Group, cu aproape 1.300 de angajați, LSEG Business Services, centrul de tehnologie al grupului
Compania de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group a transmis că a înregistrat până vineri un număr de 205 avizări de daună de la asigurați din 24 de județe și Municipiul Bucure…
tranzacție internațională de 800 mil. euro, cea mai mare valoare înregistrată până acum de acest sector din România – cumpărarea rețelei Regina Maria de către finlandezii de la Mehiläinen Group
fondat de Irina Constantin și Răzvan Mitre, s-a lansat pe piața din Statele Unite ale Americii prin semnarea primului său contract cu firma de brokeraj imobiliar și relocare Pinpointe Group
CPI Property Group, unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa, a ajuns la un portofoliu de 1,5 miliarde de euro pe plan local, prin preluarea de către CPI a Immofinanz
din București – Bucharest Financial Plaza, clădirea de la Calea Victoriei, de lângă Palatul CEC și fost sediu al Bancorex și BCR, în prezent în portofoliul celor de la CPI Property Group
Nicolae Palfi, vicepreședinte, Romaqua Group, cel mai mare producător român de băuturi, dar și cel mai mare angajator din sector, spune că taxarea băuturilor cu zahăr care este prevăzută
Khaled El Solh, 37 de ani, unul dintre fondatorii producătorului de mezeluri Caroli Foods Group, care a preluat conducerea companiei în a doua parte a anului trecut, își propune să
Furnizorul de hârtie pentru birouri și tipografii Agressione Group, din Cluj-Napoca, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 164 mil. lei (37,2 mil. euro), în creștere cu 5% față
„Până în acest moment Happy Tour Group a avut solicitări pentru Crăciun și Revelion atât pentru pachete charter, cât și pentru pachete tailor-made (personalizate - n. red.).