Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Coca-Cola România SRL a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 45 mil. lei (10,6 mil. euro) și un profit de 14 mil. lei
stâlp arată că unele dintre cabluri aparțin companiei UPC – deținută acum de gigantul britanic Vodafone, de Euroweb – parte a grupului Turk Telekom și Digital Telecom SRL
Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
Noi lucrăm preponderent cu PFA-uri, dar suntem foarte conectați și cu zona de SRL-uri“.
„Am văzut o creștere a numărului de firme nou-înființate, atât SRL-uri, cât și PFA-uri.
domeniul public al statului, precum și pentru trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, a unor construcții aflate în administrarea Penitenciarului Ploiești
companiei Lukoil România
WikiZF: Profilul companiei MOL
Totodată, scăderea afacerilor Lukoil România vine în contextul în care și rafinăria deținută de ruși, Petrotel din Ploiești
Dorim să ajungem cât mai aproape de consumatorul român care nu este dispus să meargă de la Galați la Brăila, nici măcar de la Ploiești la București, pentru achiziționarea mobilierului