cu echipamente de ultimă generație a spitalelor preluate de la Ministerul Sănătății și are în derulare proiecte privind construirea unor unități sanitare noi, printre care a unui spital
Fiecare spital de stat va stabili suma pe care pacienții o vor plăti în plus la externare, numită coplată, ce va fi cuprinsă între 5 și 10 lei, însă managerii spun că majoritatea unităților
De asemenea, soluția IT monitorizează situația internărilor și a externărilor, precum și alte aspecte specifice activității unui spital.
“Sistemul este capabil să înregistreze
Sorina Pintea, ministrul sănătății, și Cristian Grasu, secretar de stat, au participat joi la Cluj, la prezentarea modelului arhitectural al viitorului spital regional care se va construi
Spitalul este construit pe o suprafață de 52.000 mp în Sofia, capitala Bulgariei, și are peste 30 de departamente și trei secții de operații cu 22 de săli.
O licitație de peste 2,4 mld. lei (500 mil. euro) a fost lansată de Primăria Sectorului 1 pentru construcția unui spital de urgență, conform unui anunț publicat pe platforma de achiziții
Poliția din Cehia a lansat o amplă operațiune anticorupție la începutul acestei săptămâni având drept țintă spitalul universitar Motol din Praga, cel mai mare din țară, relatează E...
♦ Un asistent medical la un spital privat din Craiova pornește de la 3.000 lei salariu net ♦ La un spital de stat în același oraș salariul net de pornire este tot în jur de 3.000 lei
În alți ani, Berlinul era foarte popular atunci când vine vorba de organizarea târgurilor de Crăciun, astfel că în Capitala germană erau organizate câteva târguri în fiecare an.