finanțare nerambursabilă de 310 mil. lei prin PNRR – a avut luni tranzacții mai mari la Bursa de Valori decât blue chip-uri precum Hidroelectrica (H2O), Romgaz (SNG), Transport Trade Services
Transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services (simbol bursier TTS) a încheiat 2024 cu un profit de 21,3 milioane de lei la nivel de grup, în coborâre de la rezultatul
Canopus Star, terminalul de cereale din portul Constanța controlat în proporție de 51% de Transport Trade Services (TTS), a intrat în funcțiune gradual abia de la jumătatea lui
Regnology FRR Romania (cunoscută anterior sub denumirea Wolters Kluwer Financial Services Romania), compania de software pentru raportare financiară din Cluj-Napoca, a încheiat anul
programul să asimileze un volum mai mare de vânzări, iar clienții să poată accesa într-un timp mai bun mașinile electrice“, a spus Roxana Capătă, managing director al Ford România Services
Pe 28 iulie 2023 Bursa de Valori București a procesat tranzacții speciale cu 2,76 milioane de acțiuni ale transportatorului fluvial Transport Trade Services (TTS), echivalentul a 4,6%
Profitul net al WebBeds Services, firma din Târgu Mureș a grupului WebBeds, a urcat în 2025 cu 54,3%, la 10,7 mil. lei (2,1 mil. euro), cel mai mare nivel din 2008 încoace, iar afacerile
Operatorul de telecomunicații francez Bouygues și-a îmbunătățit cu ajutorul Guvernului oferta pentru preluarea SFR, divizia de telecom a conglomeratului media Vivendi