lansarea acesteia pe piață, un debut sub așteptările companiei, care a plasat o comandă inițială de producție pentru 3 milioane de unități, potrivit unor surse apropiate situației, citate
săptămâni în funcție pe reprezentanții creditorilor internaționali la negocierile tensionate pentru stabilirea planului de bailout a țării, potrivit unei surse apropiate situației, citate
două achiziții fulger - AXA Asigurări și fondul de pensii facultative al Metropolitan Life, pavându-și astfel drumul spre transformarea într-un grup financiar cu active totale estimate
două achiziții fulger – AXA Asigurări și fondul de pensii facultative al Metropolitan Life, pavându-și astfel drumul spre transformarea într-un grup financiar cu active totale estimate
Compania americană Fitbit, cel mai mare jucător de pe piața de gadgeturi purtabile, are în plan să-și diminueze cu 6% numărul de angajați în contextul în care veniturile estimate pentru
franceză BNP Paribas să-i găsească un cumpărător pentru subsidiara din Olanda, vânzarea făcând parte dintr-un plan de reducere a costurilor la nivel de grup, potrivit unor surse citate
Proiectul de buget pentru anul viitor a fost construit pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro și un curs valutar de 4,5 lei/euro, veniturile bugetului consolidat fiind estimate
construcții Vinci, va reabilita și moderniza instalațiile companiei Vulcan, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, pentru eficientizarea consumului de energie, lucrările fiind estimate