În timp ce cancelarul german Angela Merkel se zbate în capcana crizei refugiaților, un politician bătrân și experimentat iese la rampă prin atacuri puternice asupra BCE și restului
Indicele BET, referința pieței de capital de la București, s-a apreciat cu 1,8% de la începutul acestei luni, în timp ce indicele Eurostoxx 50, ce reunește cele mai importante companii
Săptămâna aceasta aduce două evenimente care ar putea zgudui scena financiară și politică din Europa: ședința de politică monetară de joi a BCE și alegerile parlamentare de duminică
Cred că oferta va fi închisă cu succes, dar nu cred că rata de subscriere totală va fi foarte ridicată“, a spus Gabriel Goia, directorul de investiții al BT Asset Management.
Grupul elen OTE și reprezentanții Ministerului Societății Informaționale (MSI) din România au purtat la finele lunii august discuții despre destinația pe care ar trebui să o aibă profitul
Astfel, indicele BET a profitat de sentimentul predominant de relaxarea și stabilitate emanat de bursele consacrate și a înregistrat o creștere de 0,41% ieri, pe fondul unui rulaj
Indicele BET, de referință pentru piața bursieră din România, afișa ieri după-masă o valoare de 8.582 de puncte, cea mai ridicată din ianuarie 2008 încoace, în contextul unui optimism