71-lea prim-ministru pe care l-a avut România, alăturându-se unor nume precum Mihail Kogălniceanu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Viorica Dăncilă sau Florin
Guvernul italian condus de Giorgia Melonia și-a setat drept obiectiv să atragă aproximativ 20 miliarde de euro în perioada 2024-2026 prin intermediul privatizărilor pentru a putea
1,7 puncte procentuale, cumulat în 2019 și 2020, arată un studiu de impact al OUG 114/2018 realizat de Banca Națională a României (BNR) și prezentat în premieră de senatorul PNL Florin
În august 2017, senatorul Florin Cîțu afirma că guvernul de la acea vreme - respectiv Tudose - intenționează taxarea activelor bancare, reacție care a dus la prăbușirea acțiunilor bancare
Florin Gheorghiță, acționar Belladonna: Suntem interesați să vindem jumătate din farmacii, fapt pentru care am inițiat discuții cu mai mulți potențiali cumpărători.
Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) are câteva momente de ezitare: „Nici nu știi de ce să-ți fie frică mai întâi: de reacția piețelor de
corporatiși și vegetarieni, care nu poate fi produs local, ar dezechilibra balanța comercială cu produse agroalimentare a României, în special în categoria de legume și fructe, consideră Florin
Ștefan Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, a anunțat glorios că Valea Prahovei are un potențial semnificativ din punct de vedere al domeniului schiabil
secetă în proporție de 50% în acest an nu vor trebui să-și plătească datoriile la bănci și IFN-uri până pe 1 august 2025, conform unei ordonanțe de urgență adoptate pe 9 octombrie de Florin
Povestea lui Florin Furdui, tânărul de 26 de ani care și-a fondat cu banii de chirie propria companie de produse personalizate, cu afaceri anuale de aproape un milion de euro, a devenit