Conducerea operatorului de servicii medicale private Med Life propune acționarilor aprobarea unei remunerații nete lunare de 5.000 de euro pentru administratorii companiei și de 7.000
Peste 70 de emitenți ai bursei de valori București, listați atât pe segmentul principal, cât și pe segmentul alternativ de tranzacționare AeRo, își vor publica în această săptămână
Aproximativ 20 de companii se duc, în medie, în fiecare săptămână pe AeRO, platforma dedicată start-up-urilor, însă mari emitenți privați nu au fost până în prezent, a spus Mircea
Platforma unde se tranzacționează energie pentru ziua următoare, administrată de bursa de electricitate OPCOM, prinde din ce în ce mai mult contur, în contextul în care aici se pot
Compania Petro Rabigh, un joint venture între firmele Aramco (Arabia Saudită) și Sumitomo Chemical (Japopia), recrutează peste 50 de specialiști în chimie și petrochimie din România
CEC Bank lansează o campanie promoțională la creditele de refinanțare garantate cu ipotecă imobiliară în lei sau în euro valabilă pentru toate cererile de împrumut înregistrate în perioada
Firma de brokeraj Transilvania Capital vrea să atragă pentru listarea la București firme mici și mijlocii din Austria și, probabil, din Germania, ale căror acțiuni nu sunt cotate pe
Președintele Traian Băsescu a declarat că privatizările avute în vedere la companiile energetice de stat Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Romgaz nu vor fi cu pachete