Clienții Apple din SUA vor putea în curând să închirieze telefoanele iPhone pentru o perioadă de până la doi ani, la un preț care pornește de la 17,99 dolari pe lună, a anunțat compania
Președintele SUA Donald Trump a anunțat că Washingtonul și Teheranul au ajuns la un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz și extinderea armistițiului din Orientul Mijlociu, într-o
Astfel, în SUA, cea mai mare piață de publicitate la nivel global, cu o valoare de 154 miliarde de dolari în 2011, cheltuielile cu publicitatea pe Internet au reprezentat anul trecut
Este greu de crezut că ce s-a întâmplat în SUA cu Volkswagen se poate întâmpla în România, pentru că sunt două abordări diferite cu privire la admiterea în circulație a vehiculelor
înalt nivel din ultimele patru luni, în vreme ce în România managerii de companii pariază, până în iulie, pe o îmbunătățire a activității economice în toate zonele cu impact major
Doris Andronescu, proprietara operatorului de servicii medicale private Sanador, spune că anul viitor compania va deschide o clinică de mari dimensiuni, primul pas major de extindere
Odată ce creditul de consum a fost restricționat drastic prin decizia BNR de a limita scadența maximă la cinci ani, cu impact major asupra sumelor care pot fi împrumutate, băncile își