AMEPIP monitorizează 216 companii deținute direct de guvern, acestea reprezântând 7% din economia României, având în atenție totodată peste alte 1.000 de companii din subordinea autorităților
Numărul de companii din Polonia a crescut cu 98.000 într-un an, cea mai mare creștere fiind consemnată în rândul companiilor specializate în activități tehnice și profesionale, IT,
O companie listată la Bursă, care are performanțe solide din punct de vedere al fundamentelor, și-ar putea îmbunătăți evoluția acțiunilor printr-o comunicare mai bună cu investitorii
În 2008, economia românească avea o singură companie, OMV Petrom, cu afaceri de peste zece miliarde de lei, iar acum are patru astfel de companii (Automobile Dacia, OMV Petrom SA, OMV
Larry Ellison, 70 de ani, care a transformat Oracle într-una dintre cele mai mari companii de software din SUA, va renunța la poziția de CEO, scrie Wall Street Journal.