Grupul german Zeitfracht a intrat în acționariatul transportatorului Blue Air Aviation, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, preluând 10%...
Aproximativ un milion de persoane fizice care obțin venituri extrasalariale trebuie să completeze și să depună declarația unică pentru a plăti impozitele pe venit și contribuțiile...
„Dacă punem două entități șchioape împreună nu vom obține un «campion european».“
Cele mai mari două asocialții de business pentru IMM-uri din Germania au anunțat public că se opun
Suntem într-un business financiar, nu suntem o organizație caritabilă. Desigur ne putem imagina că în mod potențial condițiile vor fi foarte defavorabile.
„Credem că aceste acțiuni vor reprezenta un interes special pentru investitorii în piața de capital care caută stabilitate și dezavantaj relativ limitat“, a scris David Kostin.
Conferința anuală Romanian Business Leaders Cluj 2019 va reuni pe data de 23 octombrie, începând cu ora 09:00, peste 150 de lideri, antreprenori cu experiență și executivi de top din
OneZero Hub are ca obiectiv dezvoltarea mediului de business românesc prin sprijinirea antrepenorilor la început de drum cu idei de business inovatoare care nu au acces la un spațiu
poate fi dublă sau chiar triplă față de o echipă tradițională, a explicat Cristina Ionescu, director în cadrul KPMG în România, în cea mai recentă ediție a emisiunii ZF Esențial în business
Hub-ul The Grape din Iași își propune să sprijine și să dezvolte cunoștințele micilor antreprenori cu scopul final de a contribui la dezvoltarea mediului de business românesc, arată