Reglementările din sistemul bancar, problema lichidităților, a capitalului și a reformelor structurale vor determina schimbări în domeniu în acest an, iar investitorii vor exercita
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, la emisiunea „După 20 de ani“ difuzată duminică de Pro TV, că există „o discuție avansată“ pentru a transforma CEC într-o bancă de dezvoltare
Nicolae Cinteză, șeful Direcției Supraveghere din banca centrală, avertiza recent că dacă anul trecut nu au căzut capete în sistemul bancar în pofida problemelor descoperite îndeosebi
Un angajat pe o poziție de entry-level dintr-o bancă primește în prezent un salariu net cuprins între 1.200 și 1.500 de lei pe lună, potrivit datelor din piață, în condițiile în care
Pe de altă parte, Banca Națională apreciază că sistemul bancar local este bine echipat cu capital și provizioane pentru a suporta povara creditelor neperformante.
Sistemul bancar din România este robust, dar este supradimensionat comparativ cu nivelul populației active, consideră Anthony Hassiotis, președintele executiv al Bancpost și al subsidiarelor
Capitalul deținut de băncile cu acționariat străin ajungea la 19,7 miliarde de lei (4,4 mld. euro) la sfârșitul anului trecut și reprezenta aproape 80% din capitalul sistemului bancar
A fost un an foarte greu pentru sistemul bancar. Sistemul va reuși să treacă peste această perioadă cu niște pierderi pe care le-aș califica ca fiind digerabile.
„Sistemul bancar autohton parcurge un proces ordonat de recalibrare a propriei activități, în concordanță cu noua viziune europeană privind realizarea unei intermedieri financiare sănătoase