Răzvan Raț, director general adjunct al BRK Financial Group, intermediar de top 10 la bursa românească și singurul listat, consideră că perspectivele dinamicii bursei pentru perioada
pentru anul acesta afaceri de 30 de milioane de euro, din care exporturile vor atinge 3 milioane de euro, potrivit estimărilor făcute de Daniel Mocanu, CEO al DAAS International Group
Apropiindu-ne de perioada de publicare a rapoartelor financiare aferente primelor nouă luni din an, Cristian Meștereagă, broker al BRK Financial Group (simbol bursier BRK), spune că
din Slobozia, este investitor la Bursa de la București în acțiuni precum Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Cemacon, cu un cont de tranzacționare deschis prin BRK Financial Group
În ceea ce privește clasificarea pe regiuni a acestor date, regiunea Sud- Est a României (județele Constanța, Buzău, Tulcea, Galați, Vrancea și Brăila) sunt în topul european al morților
Fondul de investiții Fortress din Africa de Sud, care deține 23% din acțiunile NEPI-Rockcastle, cel mai mare dezvoltator de mall-uri și centre comerciale din România, a semnat pentru
Cooperativa agricolă Dobrogea Sud, una dintre cele mai mari asocieri de profil din România după cifra de afaceri, care cultivă 21.500 de hectare cu cereale și oleaginoase în județul
Tranzacția marchează intrarea directă pe piața industrială locală a fondului de investiții Fortress din Africa de Sud, care deține 23% din acțiunile NEPI-Rockcastle, cel…