Turcia și Coreea de Sud au semnat patru acorduri de cooperare în Seul care acoperă domeniile energiei, minier, al științei și tehnologiei, în condițiile în care cele două țări vizează
Planurile pentru fabrica Time International din Alexandria, județul Teleorman, urmăresc o producție de 50 milioane de măști chirurgicale în 2022, ceea ce ar duce la un profit de 300.000
Obligațiunile emise de Banca Internatională de Investiții (International Investment Bank –IIB), instituție multinațională de dezvoltare cu sediul la Moscova, și listate la bursa din
Romanian Midia Marine Terminal, owned by oil group Rompetrol, will invest some $2.8 million in 2012 for dragging works on the Midia Port berths, in a bid to facilitate oil tanker transit
În ce privește industria alimentară, cele mai promovate mărci au fost Kinder, Nutella sau Ferrero Rocher, care fac parte din portofoliul Ferrero, unul dintre cei mai cunoscuți jucători
Zece producători de mobilă din România vor participa pentru prima dată anul acesta la târgul de mobilă International Contemporary Furniture Fair (ICFF) de la New York, un eveniment
Grupul financiar Raiffeisen International, care are operațiuni și în România, a raportat un profit consolidat de 383 milioane de euro în 2015, peste estimările inițiale, în principal
Cetățeanul olandez Jacob Westerlaken, un executiv cu 20 de ani experiență în industria financiară, se află în spatele fondului de investiții International Insurance Consortium (IIC)