Proiectul a fost început în 2006, la scurt timp după ce Ivan a făcut două exit-uri din afacerile Düfa și Henkel, iar imobiliarele erau subiectul fierbinte al pieței: Ivan s-a asociat
Pentru o perioadă scurtă, piața locală a părut să fie susținută inclusiv de dividendele istorice distribuite de Fondul Proprietatea (FP), peste nouă miliarde de euro ca urmare a exit-ului
doi au dezvoltat și o aplicație gratuită pentru iPhone, prin care clienții pot învăța cum să își prepare în mod corect ceaiul, iar lunar Maya Tea & Coffee (deținut de Fortiter SRL
Atacarea acestei prevederi a fost făcută, în cadrul unui proces, de Manea Sandu Horia, care a fost acționat în judecată împreună cu SC DistrigazSud Rețele SRL, de către SC GDF SUEZ
Tudor a mai obținut venituri de 8.000 de euro din chirii și a avut un salariu de peste 20.000 de euro ca director comercial al companiei Rias SRL, cu activități în comerțul cu amănuntul
Dezvoltatorul român de jocuri comercializează jocurile în App Store prin intermediul companiei Atypical Games, care a fost înființată în SUA și este deținută de Revo Solutions SRL București
Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea și Ion Matei, inculpații ar fi ascuns sursa impozabilă