rulante, a raportat pentru 2018 o pierdere netă de 948.776 lei, de peste două ori mai mare decât pierderea înregistrată anul precedent, în contextul unor afaceri de 32,2 mil. lei, plus
În plus, originalitatea bijuteriilor și faptul că sunt lucrate în atelierul propriu se adaugă la motivul pentru care brandul local a rezistat pe piață.
Compania Electric Plus, care deține brandul de ferestre și uși PVC Barrier, va primi un ajutor de stat în valoare de peste 8,7 mil. lei (aproape 2 mil. euro) pentru o investiție prin
tranzacționează după publicarea rezultatelor financiare preliminare pe 2017 la prețuri ale acțiunilor în scădere chiar și cu 20%, așa cum este declinul în doar trei zile la Sphera Group, sau plus
♦ Indicele MSCI România, compus în proporție de 39% de acțiunile Băncii Transilvania, are minus 2,8% în ultimele trei luni, față de plus 4,5% cât are MSCI Frontier Markets sau 3,3%,
Producătorul de preparate farmaceutice Biofarm (BIO) a raportat miercuri seară la bursă că a obținut în 2017 venituri din vânzări de 170 mil. lei, plus 12%, și un profit net în creștere
Société Générale, proprietarul BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, se tranzacționează la bursa de la Viena la 42 de euro pe acțiune, plus 5% față de prețul din decembrie
remote devine tot mai accesibilă în ultima perioadă, în condițiile în care tot mai multe companii, dar și candidați optează pentru acestă variantă, fiind privită ca pe un beneficiu în plus
Raiffeisen investește în acțiuni și obligațiuni ♦ Certinvest este un fond dinamic diversificat ♦ Anul trecut 35 din cele mai mari produse în funcție de activele administrate au fost pe plus