Proiectul RIVUS din Cluj-Napoca, dezvoltat de IULIUS și fondul Atterbury Europe, va include cel mai complex centru de entertainment de pe piata locală, implementat de grupul Kiddo,
„Nu poți exista ca mic producător, nu poți fi competitiv fără să te afiliezi unei cooperative sau unui centru regional de legume și fructe, făcut pe banii statului sau pe banii unui
Acum am un proiect mare de investiții în extinderea capacității de cazare la Cabana Schiorilor și realizarea unui centru spa, în vederea realizării de facilități pentru turiștii care
The Walt Disney Company a anunțat că a ajuns la un acord privind achiziționarea majorității activelor 21st Century Fox, conglomeratul controlat de Rupert Murdoch, în cadrul unei tranzacții
East Grain, trader de cereale controlat de mai mulți antreprenori din România și Ungaria, a finalizat anul trecut o investiție de 7,6 mil. euro într-un centru logistic agricol în comuna
Diana Baicu, director general și acționar Top Line, este de părere că modelul de dezvoltare în viitor pentru România este să devină un centru regional.
Noi drumuri de acces către A0 sunt necesare pentru a pune în valoare noua centură ocolitoare în regim de autostradă și implicit pentru a permite noi dezvoltări.
Simion Crețu, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regionale (ADR) ADR Centru, vine la dezbaterea „De la idee la business inteligent, cu finanțări europene“ la Alba Iulia,