Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane, a anunțat vânzarea pachetului majoritar de acțiuni pe care îl deținea la Banca Feroviara către Olimpiu Bălaș, un antreprenor din IT care deține
când ministrul finanțelor Ionuț Mișa afirma că Pilonul II de pensii private obligatorii se va desființa, la bursa românească a fost înregistrată cea mai mare tranzacție cu acțiuni Banca
“Astfel, conform datelor raportate de Institutul Național de Statistică, volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a scăzut cu un ritm lunar de 0,4% în iunie.
Banca Transilvania (TLV), cel mai tranzacționat emitent de pe piața de capital de la București, a înregistrat în primul semestru un profit net de 496 mil. lei, în creștere cu 8,25%
Elveția a devenit o țară mult mai bogată în anul 2017, mulțumită rolului jucat de banca centrală a statului, care a gestionat un portofoliu de investiții de aproape 800 de miliarde
Radu Hanga, director executiv strategie-coordonare al grupului financiar Banca Transilvania, a fost numit ieri membru provizoriu în consiliul Bursei de Valori București, pe poziția
Banca Mondială, în cel mai nou raport macroeconomic, estimează că economia României s-a contractat cu 5% în 2020 și anticipează o creștere de 3,5% în 2021.
Banca, care are peste 5.000 de angajați în Londra, are în prezent 350 oameni în Frankfurt, iar subsidiara avea active de 14 mld. euro la finalul anului 2019.