Wall Street-ul se pregătește pentru o recesiune a câștigurilor
Analiștii se așteaptă la o scădere cu 40 de puncte bază a marjelor de profit net în acest an, la 10,9%, conform Goldman Sachs.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analiștii se așteaptă la o scădere cu 40 de puncte bază a marjelor de profit net în acest an, la 10,9%, conform Goldman Sachs.
Nu mai producem bunuri cu valoare adăugată mică, competențele forței de muncă s-au dezvoltat foarte mult, iar faptul că nu mai avem șomaj în orașe precum Timișoara sau Cluj arată că
Sunt soluții care scanează solul și aplică îngrășăminte sau necesarul de nutrienții pentru sol, doar în zonele care sunt care au nevoie de așa ceva, de exemplu.
Potrivit analizei, fiind o piață a producătorilor, oportunitățile de creștere a marjelor importatorilor sunt limitate.
Dezbaterile pe tema RCA s-au reluat din nou în Parlament în condițiile în care se apropie termenul de expirarea a plafonării tarifelor.
Acest lucru a fost provocat de reducerea tarifelor de interconectare.
Fondul mizează pe interesul marilor operatori locali de telecom, dar și pe investitori din regiune.
Pentru al doilea an consecutiv, balanța cerealelor la nivel global este negativă, adică consumăm mai multe cereale la nivel global decât producem în anul respectiv.
Creșterea de cifră de afaceri din producție, dat fiind că noi exportăm majoritatea bunurilor pe care le producem (prin intermediul partenerilor – n.red.), ar fi fost mult mai
♦ Anul trecut, sub brandul Răzvan Idicel au fost produse aproximativ 370.000 de borcane de zacuscă și dulceață: „Ținta noastră este să ajungem să producem un milion de borcane pe an