edy Spedition a mai scos 10% din flotă pe cursele externe
Aproape 40% din flota de 280 de camioane a companiei edy Internațional Spedition efectuează în prezent transporturi internaționale, ponderea crescând de la 30% în vară și de la zero
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Aproape 40% din flota de 280 de camioane a companiei edy Internațional Spedition efectuează în prezent transporturi internaționale, ponderea crescând de la 30% în vară și de la zero
O parte dintre temele ce se vor dezbate în cadrul evenimentului sunt: Ce transformă un brand local într-unul internațional?
Salonul Internațional Auto București (SIAB) a revenit în acest an în calendarul Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile (OICA) și este programat pentru a avea loc
Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a clasat pe locul patru în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creștere a traficului aerian în luna mai
Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) a terminat primele nouă luni ale anului cu un număr de peste 7 milioane de pasageri, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului
Implementarea unui nou sistem IT în cadrul structurilor subordonate ANAF (parte din programul de modernizare a ANAF, cu sprijinul acordat de Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional
Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu" din județul Constanța a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 15 milioane de lei, în timp ce traficul de pasageri a crescut
evenimente private, corporate, dar și pentru festivaluri internaționale.
International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, va achiziționa un pachet de acțiuni la integratorul de soluții IT Teamnet, o companie care a fost controlată
Producătorul de transformatoare electrice Retrasib Sibiu (simbol bursier RTRA), controlat de germanii de la SGB-Smit International, a încheiat primele nouă luni cu o cifră de afaceri