Piața locală a camioanelor grele, de peste 16 tone, utilizate în transportul internațional de mărfuri și construcții, a crescut cu 50% în primele șase luni ale anului față de perioada
Unitatea de cazare va fi primul hotel de cinci stele sub un brand internațional, fiind dezvoltat de către Winners Park Invest după o investiție de 22 mil. euro.
ultimul rând disfuncționalitățile apărute în lanțurile de aprovizionare globale sunt fenomene ce afectează direct sau indirect majoritatea industriilor, inclusiv sistemul bancar internațional
Cooperativa agricolă Țara mea, formată din 350 de fermieri, a semnat un parteneriat cu compania Hunland, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul importului și exportului internațional
Funcționalitate: aplicația reunește într-un singur loc toate pozițiile deschise din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), precum și a organizațiilor non-guvernamentale de la nivel internațional
Cofco Internațional România, Ameropa Grains, ADM România Trading, Cargill Agricultura și CHS Agritrade România, primii cinci traderi de cereale de pe plan local după cifra de afaceri
calitate, o mai mare eficiență a muncii și chiar atragerea segmentului tânăr către acestă industrie, consideră Ramona Ivan, Director, Directia Relatii cu Institutii Nationale si Internationale
Compania de asigurări Eurolife FFH, parte a holdingului financiar internațional Fairfax Holding Limited, a lansat un nou produs de asigurare de tip storno, RambursOne, prin care clienții