Din păcate, costurile de operare la aeroportul din Viena, precum și taxele și serviciile de handling la sol au crescut semnificativ de la lansare, făcând imposibilă continuarea operațiunilor
servicii de mentenanță pentru aviația civilă, produse de aviație (sisteme trenuri de aterizare, piese mecanice, ansamble și subansamble), echipamente electronice și echipamente de sol
Compania și-a început activitatea ca producător de avioane prin cooperarea cu fosta Iugoslavie în dezvoltarea proiectului comun al avionului de bombardament și atac la sol IAR-93 (s-au
Un automobil sport ușor, cu suspensie fermă și gardă la sol mică, are sens pe o piață cu autostrăzi, drumuri naționale reabilitate și asfalt bun, condiții care acum 15 ani lipseau în
dur afectate, în condițiile în care scumpirea combustibililor pentru avioane forțează companiile aeriene și tour operatorii să-și crească prețurile sau să-și mențină aeronavele la sol
Proiectul nostru, așa cum este realizat astăzi, a început la sfârșitul anului 2013.“
Clădirea are o suprafață construită desfășurată de circa 5.000 mp și o suprafață construită la sol
Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde Andrei Ion, directorul general al companiei de talent management care reprezintă în România organizația internațională CEB/SHL Talent
Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real Sol, este unul dintre investitorii care s-au implicat anul acesta în construirea
publicată în ediția din 3 iulie arată un bărbat cu un drapel pe care scrie în arabă “nu există alt Dumnezeu decât Allah”, deasupra unui cap de mort, cu combatanți înarmați la sol