În luna august vom pune pe piață peste 5.000 de case de marcat pe care le-am vândut deja”, a declarat Marius Ursulescu, directorul general al Custom Production Europe SRL (CPE), compania
Pentru realizarea acestui proiect au fost semnate contracte cu 2 companii, E.ON Energie România SA și Simtel TEAM SRL, iar durata de implementare pentru prima etapă a investiției este
și-a continuat planurile de investiții și extindere în România, urmând o strategie centrată pe tehnologie și inovație“, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch SRL
♦ Le Franc SRL, societatea care operează Puflene Resort, situat la 500 de metri de Delta Dunării, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 8,1 milioane de lei.
doi în top se află compania Max Bet, controlată printr-o companie înregistrată în Cipru, care a încheiat anul trecut cu afaceri cumulate pe cele două entități din România (Max Bet SRL