Indicele BET, referința bursei bucureștene, a crescut ieri cu 0,46% și a întrerupt seria celor 13 ședințe consecutive închise în teritoriul negativ, cea mai lungă din ultimii 19 ani
Nuclearelectrica, Conpet Ploiești și Transgaz Mediaș sunt cele mai performante acțiuni din componența indicelui de referință BET în perioada ianuarie-octombrie 2017, evoluție care a
Indicele BET, referința bursei locale, s-a depreciat cu 0,59% în penultima lună a anului 2017, una aglomerată, marcată de două listări și publicarea rezultatelor trimestriale, ajungând
Cele 13 companii care compun indicele de referință BET au raportat în primul semestru un profit net cumulat de 4,9 miliarde de lei, în creștere cu 50% față de aceeași perioadă a anului
Indicele BET, referința bursei locale, a crescut cu 2,99% la căpătul primelor trei ședințe de tranzacționare din 2018, pe fondul unor tranzacții ce s-au așezat sub media zilnică de
Indicele BET-XT-TR, probabil unul dintre cei mai reprezentativi indici pentru bursa românească întrucât reflectă evoluția celor mai lichide 25 de acțiuni plus dividendele brute plătite
Bursa de Valori București, Digi, Fondul Proprietatea, Transelectrica și OMV Petrom sunt cele cinci companii din indicele de referință BET care urmează să anunțe în luna februarie rezultatele
Indicele de referință BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 13 companii de la bursa românească, ar putea urca pe viitor chiar până la pragul de 9.000 de puncte, pe care nu
Președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a făcut apel la bănci să-și reducă din costuri în loc să se plângă că politica monetară a BCE le erodează profitabilitatea, relatează