condițiile logistice moderne necesare pentru a susține ritmul crescut al dezvoltării noastre și pentru a îmbunătăți livrarea către parteneri și clienți”, a declarat Marin Vidrașcu, co-CEO
transforma Bucureștiul într-o capitală europeană vibrantă – deschisă, incluzivă și din ce în ce mai atractivă atât pentru turiști, cât și pentru investitori”, spune Victor Căpitanu, co-CEO
; Safety, iar locația beneficiază de acces direct la metrou (Academia Militară), sală de sport, piscină, 15 restaurante și cafenele, clinici medicale, bănci, magazine și spații de co-working
>>, unora dintre cele mai proeminente nume din industria de bunuri de lux din întreaga lume.”, spune Yitzhak Hagag, co-fondator și președinte al Consiliului de Administrație al
UniCredit Bank, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank au avut și rolul de co-documentation agents, UniCredit S.p.A. a acționat în calitate de sustainability agent, Banca Transilvania
Astfel, conform ultimelor date în clasamentul celor mai mari exportatori se află Aramis Invest, Ecolor, PGS Sofa&Co, Italsofa sau Ada Fabrica de Mobilă.
Anterior el a lucrat în alte domenii precum consultanță strategică, retail și bunuri de larg consum în cadrul companiilor McKinsey & Co, SAB Miller și Sears Holdings.
cel puțin jumătate dintre firmele active au activitatea redusă sau suspendată din cauza blocajului economic generat de răspândirea virusului Covid-19”, a declarat Adrian Dragomir, co-fondator
fi Wood & Company, în calitate de Sole Global Coordinator și Joint Bookrunner, în vreme ce Raiffeisen Bank și Alpha Finance România acționează ca Joint Bookrunner și respectiv Co-Lead