Portofoliile au trebuit să includă minimum cinci companii dintr-un univers de 30 de acțiuni, printre care Hidroelectrica, Banca Transilvania, OMV Petrom sau Romgaz.
obligatorie din domeniul mineritului, revizuirea marilor proiecte de investiții, modalitățile pentru stimularea cererii interne de gaze naturale, posibila ieșire din insolvență a Hidrolectrica
El a mai făcut parte din Consiliile de Administrație la Loteria Română, Hidroelectica, Compania Națională “Administrația Porturilor Maritime” și Fondul Proprietatea.
general al STK Financial, societatea care administrează STK Emergent, cel mai mare fond închis listat la bursă, a ajuns să controleze aproape 7% din unitățile fondului alături de soția sa
Ungaria are șanse bune să devină în următorii patru ani cea mai industrializată țară din Europa, a afirmat premierul maghiar Viktor Orban, care a explicat că țara sa ocupă în prezent