Compania Haff Consulting SRL, firma care administrează businessul, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 465.000 de euro (2 milioane de lei), iar pentru anul 2018 antreprenorii
Ploiești și Câmpina) și unul în apropiere de localitatea Băicoi (Hanul Românesc) și o unitate de cazare în Vama Veche, potrivit datelor de pe site.
.Datele publice arată că fima Market Srl
Dezvoltatorul are mai multe spații comerciale în zona Vitan din București, iar investiția în Barrio Residence este făcută prin firma SC Piața Vitan SRL, cu afaceri de 11,5 milioane
Acționarii companiei sunt Sorin Zaharia (cu 10%), firma Rowmania SRL (Teodor Frolu și Ivan Patzaichin) și firma Miadmar din Tulcea (soțiii Buhai Daniel și Buhai Daniela), ce produce
și al creșterii prețurilor materiilor prime, în acest moment ne este greu să spunem cum vor fi rezultatele la finalul anului 2018“, spune Ciprian Oprea, CEO și acționar al Milca SRL
Compania „Bertis“ SRL a fost înființată în anul 1992 cu obiect principal de activitate comerț cu ridicată al cărnii și produselor din carne, avâdu-i ca asociați pe Berszany Emese și
Nexxon SRL a fost înființată în urmă cu 22 de ani în Târgu Secuiesc, județul Covasna, cu principal domeniu de activitate comerț cu ridicata de piese și accesorii pentru autovehicule
Edenland Adventures SRL, compania care administrează parcul de aventură Edenland, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 2,1 mil. lei (aproape 500.000 de euro) și a avut pierderi
Maxagro SRL cu activități în cultivarea cerealelor, are cea mai mare contribuție la formarea cifrei de afaceri a grupului, potrivit reprezentanților companiei.
Firma ICCO SRL care administrează activitatea parcului industrial Brașov a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 188 mil. lei (41,7 mil. euro), în creștere cu 23% față de anul