.
“Retragerea din proiect a Enel Investment Holding BV, în acest moment, este motivată de incompatibilitatea strategiei investiționale inițiale cu o nouă potențială structură
În a doua parte a anului 2012 el a preluat și managementul vânzărilor de imprimante, odată cu schimbările intervenite la nivel global în structura companiei.
„Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunțate la finalul zilei de 11 martie și vor intra în vigoare începând cu ședința de tranzacționare din data de 21 martie”, a anunțat BVB.
Aproximativ 60% din vânzări sunt în prezent realizate prin bancă, iar această structură se va păstra“, a declarat pentru ZF Bogdan Speteanu, directorul general al BCR Leasing.
Covăcescu a fost recrutată de Generali de la rivalii de la Omniasig, unde a fost membru în board până în luna martie a acestui an, când s-a schimbat structura directoratului.
La finalul anului trecut, compania a mai anunțat o serie de schimbări în structura de management concomitent cu înființarea unor direcții noi de business pentru consolidarea firmei
Există totuși și sectoare mai defavorizate, cum este cazul antreprenoriatului mic și mijlociu, care se confruntă cu probleme ce țin de lipsa unei structuri, a unei strategii eficiente