România are oportunitatea de a deveni una dintre destinațiile atractive pentru investițiile străine în următorii ani, în special în domeniile energiei, digitalizării și inteligenței
Procurorii au stabilit, în urma verificărilor, că Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroelectrica
Printre companiile ale căror cereri au fost aprobate sunt și Jolidon Internațional SRL, companie care se ocupă cu fabricarea de articole de lenjerie de corp, Fabrica GriviȚA SRL – fabricarea
Fondul de investiții Abris Capital Partners a preluat în vara anului trecut pachetul majoritar de acțiuni al grupului de companii IT Global Technical Group, activ pe piața din România
Compania Hotpoint Network care operează restaurantul este deținută, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, de Chandler Media SRL, în spatele căreia se află Sandra Enciu, care
Piața farmaceutică din România are una dintre cele mai dinamice creșteri din Uniunea Europeană, iar cele două fabrici locale – Zentiva București și Labormed Pharma-, contribuie cu peste
Compania de curierat DHL International România, unul dintre cei mai mari jucători din piața de curierat, și-a majorat veniturile în 2022 cu 20%, atingând o cifră de afaceri de 505
Centrele comerciale administrate de Nhood în România au atras peste 71 de milioane de vizitatori în 2025, cel mai ridicat nivel înregistrat până în prezent, pe fondul extinderii rețelei
Compania aeriană low-cost Wizz Air a transportat anul trecut 14,5 milioane de pasageri pe zborurile către și dinspre România, în creștere cu 13%, planurile pentru 2026 vizând lansarea