“Se aprobă repartizarea către asociați a profitului net astfel: către Colgate Palmolive Europe (Holding) Sarl se va plăti suma de 5.702.436,06 lei, iar către Norwood International
a lucrărilor existente și de finalizare a lucrărilor rămase de executat pe primul tronson, între Moisei și Borșa, pe 25 de kilometri, în timp ce Antrepriză de Reparații și Lucrări ARL
fața sediului CCR au susținut că această lege are ca efect eutanasierea în masă a câinilor în condițiile în care legea prevede o etapizare, iar eutanasierea se face individual cu avizul
Avizul dat de comisiile de specialitate este unul facultativ, astfel că o persoană avizată negativ se poate prezenta la votul din plen, care se dă pentru întreaga Comisie, nu pe fiecare
În total, cu aceste unități, care vor fi integrate în MOL România după ce tranzacția cu Eni va primi avizul Consiliului Concurenței, MOL a ajuns la 196 de stații de alimentare.