CC precizează, în motivarea deciziei privind referendumul, că românii cu drept legal de ședere în străinătate, al căror domiciliu e în țară, fac parte din listele permanente, potrivit
infrastructurii nu au luat nici măcar jumătate din măsurile pentru restructurare și îmbunătățire a situației financiare prevăzute în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI
Bursa de Valori București (BVB), principalul operator bursier de pe piața locală de capital, a primit acordul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru reducerea perio...
Guvernul intenționează să încheie cu Fondul Monetar Internațional (FMI) un nou acord de tip preventiv, probabil cu o durată tot de doi ani, pentru perioada 2013-2015, a declarat, la
Scrisoarea de intenție convenit cu Fondul Monetar Internațional (FMI) a fost introdusă ca prim punct de discuție al ședinței de marți a Guvernului, a declarat, marți, premierul Victor
Guvernul a negociat cu FMI ca banii reținuți ilegal pensionarilor drept contribuții de asigurări sociale de sănătate să le fie restituiți în 16 tranșe, corespunzător celor 16 luni anterioare
atrase de pe piața locală, de alte bănci și de piețele financiare locale, potrivit unei analize publicate de Bas Bakker, șeful diviziei Europa emergentă din departamentul Europa al FMI
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat vineri că Guvernul va rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizare și listate la bursă, iar ordinea în care aceste