Scumpirile materiilor prime pentru construcții cu până la 40% sunt o presiune tot mai mare pentru jucătorii din domeniu, care se tem că piața imobiliară va avea de suferit din această
Grupul austriac Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori din industria imobiliară locală, a finalizat lucrările la structura primei clădiri din proiectul de birouri Metroffice
Piața imobiliară din România se află pe un trend ascendent, cu o creștere a prețurilor de aproximativ 12% în ultimul an, însă potențialul real al sectorului rămâne nevalorificat din
Ministerul Societății Informaționale (MSI) a plătit anul trecut companiei de consultanță Deloitte Audit SRL, prin două contracte de achiziție directă, fără licitație, suma totală de
Operatorul de servicii medicale private Regina Maria, controlat de fondul de investiții Advent Internațional, și-a unit cinci dintre companiile din grup într-o singură entitate juridică
- distribuitorul Electro Distribution SRL, al cărui faliment l-au cerut în luna septembrie, conform datelor din tabelul preliminar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar și
Omul de afaceri Florea Diaconu a ieșit din compania de construcții Delta ACM 93, acțiunile sale fiind preluate de trei firme diferite, dintre care una deținută de Primăria Sectorului
Nume: Dedeman Platformă soft: Google Android, Apple iOS Preț: gratis Dezvoltator: SC Dedeman SRL Funcționalitate: aplicația le pune la dispoziție clienților Dedeman o serie de informații
Compania Emerson SRL, parte a concernului american Emerson cu vânzări globale de peste 15 mld. dolari, a investit aproximativ 3,5 milioane de dolari în anul fiscal 2018, în principal
SAP România SRL, subsidiara locală a furnizorului german de soluții software, a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în 2024, însă profitabilitatea companiei s-a