„La nivel de litigii mari, în ultimele șase luni, un an, au început să apară foarte multe litigii care au legătură cu statul, în care mediul privat vine în conflict cu autoritățile
Undelucrăm.ro, pltaforma care oferă informații despre mediul de muncă din România, își propune finalizarea unei noi runde de investiții, în timp ce site-ul se îndreaptă spre aproximativ
România are potențialul de a deveni hubul energetic al Europei de Sud-Est, dar riscă să rateze această oportunitate dacă nu rezolvă trei probleme majore: lipsa investițiilor în reț...
Pe de altă parte, Penny a anunțat continuarea parteneriatului cu Federația Română de Fotbal prin susținerea celei de-a doua ediții a taberei de fotbal pentru copii din mediul rural,
Declinul inflației sugerează că nesiguranța din mediul de business și prudența consumatorilor erodează din puterea companiilor de a stabili prețurile.
Alba) și Cluj-Napoca și până în București, Brăila sau Constanța, mediul de business a pus pe hârtie câteva idei pentru agendele de lucru ale primarilor care se pregătesc să conducă
Dezvoltarea rețelei de internet de mare viteză și serviciile de bază precum cele de apă și canalizare în mediul rural din România sunt priorități subliniate de Phil Hogan (54 de ani