De altfel, aceste sectoare, alături de cel de IT și cel de call-center, au creat cele mai multe locuri de muncă în perioada de criză, majoritatea acestora fiind și plătite semnificativ
În locul său ar urma să fie numită Anca Ciontea, care a lucrat în Raiffeisen la începutul anilor 2000, apoi pentru Banca Transilvania și Credit Europe, în prezent fiind director de
Nici contractele de asigurare cu componentă investițională nu sunt incluse în transferul către Raiffeisen, acestea putând fi continuate de fiecare client pe cont propriu.
În prezent, există 15 categorii de joburi în aplicație, printre acestea aflându-se locurile de muncă vacante din domenii precum finanțe și contabilitate, construcții, call center și
„În zona serviciilor, au crescut foarte mult investițiile în zona de business process outsourcing și de shared service center (de externalizare – n.red.) și în domeniul IT&
Pe piața de birouri, după o absență de 6 ani a fondurilor germane instituționale, GLL a cumpărat Floreasca Park și Victoria Center, pentru un total de aproape 130 milioane de euro.
Viena, unde colaborăm cu unii dintre cei mai buni specialiști, servicii ce sunt solicitate din ce în ce mai mult.“
Gral Medical face parte din grupul Gral, alături de Medical Center