„Tsunamiul“ de bani cu care gardianul euro va inunda piețele ar trebui să ajungă în economiile celor mai mari parteneri comerciali și de investiții ai României și ai multor state
promova drepturi care sunt de bază în lumea occidentală cum ar fi egalitatea între sexe, inhibarea cercetării și inovării și închiderea față de Vest fac ca bogăția multora din aceste state
Podiumul este completat de Polonia, cele trei state fiind singurele unde vânzările din această nișă au un plus de peste 30%, conform datelor oferite de compa…
Pentru a treia lună la rând, Polonia s-a aflat în fruntea listei de state membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari importuri de îngrășăminte chimice din Rusia.
ani, 221.000 de angajați au plecat din acest sector, fie în alte țări, fie în alte domenii, astfel că în 2019 pe șantierele din România au fost aduși muncitori din Vietnam și alte state
Cei mai mari consumatori de pesticide din UE sunt Spania, Franța, Italia și Germania, țări care de altfel sunt și cei mai mari producători agricoli din UE, cele patru state membre exploatând
România a exportat 5 milioane de tone de grâu, 3,8 milioane de tone de porumb și 900.000 de tone de orz, în valoare de 1,8 miliarde de euro, în țările membre ale UE, dar și în alte state
mai aibă acces pe piața unică europeană obligă marile bănci cu puternice divizii de investment banking, majoritatea lor bănci străine, să își mute o parte din operațiuni în alte state
La nivelul tuturor celor 28 de state membre ale UE, femeile câștigă, în medie, cu 16% mai puțin decât bărbații. Cum se explică decalajul redus dintre sala…