plătite acționarilor) a fost de 31,85% în 2023, comparabil cu randamentul anual al celor mai performante fonduri din Romania, membre AAF (Asociația Administratorilor de Fonduri – n.r
„Viitorul puterii computaționale (n.r: computing power) reprezintă o piață masivă care valorează peste 2.000 miliarde dolari americani. Vom continua să investim”, a spus Hu.
Acțiunile SocGen se tranzacționau la 14,4 euro per acțiune pe bursa din Paris, joi, la ora 14.40 (n.r: ora României), în scădere cu 7,2%, la o valoare de piață de circa 12,4 miliarde
Compania ING Services România a fost radiată în luna martie a acestui an, în contextul în care societatea a fuzionat cu o firmă din Olanda, ING Business Shared Services B.V., conform
Estimăm vânzarea (în SUA și Canada – n.r.) în primul an a unui număr de 6.000 de motoare, echivalentul a 750.000 de euro, și estimăm o creștere de 20-25% anual a vânzărilor pe
„Până astăzi (miercuri – n.r.), peste 10.000 de obiective, în valoare de aproape 3 miliarde de grivne, au fost avariate sau distruse în regiunea Donețk“, a anunțat serviciul de presă