Veniturile din servicii ale Cosmote România, numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, au avansat cu 5,% în primul trimestru din acest an, pe fondul încasărilor mai mari din
Orange, liderul pieței de telefonie mobilă din România, va lansa în primul trimestru al anului 2014 un magazin de aplicații prin intermediul căruia clienții vor putea cumpăra, cu plata
Orange, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicații din Europa, va lansa și în România servicii de mobile banking – anul viitor sau la începutul anului 2018 – pentru a fi astfel
Industria locală de soft și servicii continuă să crească, însă motorul este în continuare exportul, în condițiile în care sistemul public a fost absent din piață anul acesta, iar investițiile
♦ Compania Orange Money IFN SA, cea al cărei capital social a fost majorat, figurează la Ministerul Finanțelor cu afaceri zero în 2021 și cu pierderi de 65,8 mil. lei l Și în anul 2020
ZF continuă seria de articole de la rubrica „Un salariu pe zi în România“, secțiunea nouă care scoate la suprafață nivelurile salariale oferite de companiile care fac angajări.