Energy Distribution Services (EDS) este deținută în proporții egale de Costin și Sorina Mirea, copiii lui Marian Mirea, fostul șef al Hidroconstrucția Olt, după cum arată presa locală
Compania Ingram Micro Distribution din București, parte a grupului american de distribuție IT&C cu același nume, a ajuns în 2023 la un profit net de 8,9 mil. lei, mai mare cu 58% față
Avantaj Distribution, unul dintre cei mai mari producători de pepeni din România, care are o suprafață cultivată de 150 de hectare în Slobozia, vrea să-și dubleze capacitatea de depozitare
(iulie 2003-martie 2004), consilier la Direcția control ministere și alte instituții din subordinea guvernului (octombrie 2001-iulie 2003), consilier la Direcția control finanțe, bănci
Alliance Healthcare, fostul Farmexpert, al treilea distribuitor de medicamente din piața locală, a încheiat anul 2020 cu afaceri de 3,8 mld. lei, în creștere cu 8% față de anul anterior
Electrica (simbol bursier – EL), cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, a anunțat miercuri la Bursă că, începând cu data de 26 martie 2020, entitățile deținute
Alliance Healthcare, fostul Farmexpert, al treilea distribuitor de medicamente din piața locală, a încheiat anul 2020 cu afaceri de 3,8 mld. lei, în creștere cu 8% față de anul anterior
Proiect de lege pentru modificarea Legii 393 din 2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.912 din 7 octombrie 2004
2.